Nu mai avem timp! Vrem sa fie cat mai rapid, cat mai simplu!
Mancare fast food, plata contact less, camasa easy iron.
Daca s-ar putea ceva sa ne citeasca gandurile, sa ne implineasca dorintele si sa nu ne ceara nimic in schimb, mai ales nu timp..Timp chiar nu avem.
Totul merge in directia asta: o masina pentru spalat vase, o masina pentru spalat rufe, o masina cu pilot automat .Si totusi, din ce in ce mai putin timp.
Imi amintesc de vacantele la tara din copilarie.
Bunica mea n-avea nimic din toate astea, niciun robot de bucatarie smart, nicio masina cu auto spalare.
Scotea apa din fantana, ingrijea animale, o vie,o gradina mare cu de toate, si, colac peste pupaza, si 3 nepoti care nimereau pe capul ei in plina vara, fix in toiul treburilor.
Ne gatea fara retete de la masterchef si mereu mancarea ei avea cel mai bun gust.
Ne culegea capsuni si mere, ne aducea oua calde din cuibar si ne facea malai copt pe vatra.
Ne spala hainele cu apa de ploaie incalzita pe vatra. Pe noi ne baga in copaie, ne clabucea bine si ne ducea duminica la biserica.
Atunci isi tragea si ea sufletul, isi ridica in sfarsit ochii ei albastri si ne privea cu drag.
N-am auzit-o niciodata ca n-are timp.
Pica seara franta si i se impleticeau cuvintele cand ne citea povestea de seara.
Noi radeam si ea ne zicea „Tatal nostru” sa nu mai radem ca dracii si ne stingea lumina.
A doua zi o lua de la capat.
Cand plecam, o lasam plangand in poarta, nu se bucura niciodata ca o sa aiba mai mult timp.
Noi pentru ce ne zbatem atat sa castigam timp? Avem ragaz macar sa ne mangaiem copiii? Sa-i intrebam ce vor de fapt atunci cand „nu vor”?
Sa le zambim si cand gresesc, sa stie ca o sa avem timp sa-i iubim si sa le intelegem greseala?
Sa le facem o prajitura atunci cand ii certam prea tare?
Sa ne privim parintii in ochi? Sa nu le mai spunem atata ca n-avem timp, de fiecare data cand ne suna?
Sa le spunem ca stim ca le-a fost si lor, cateodata, greu? Ca stim ca au simtit si ei ca nu mai au timp?
M-a intrebat fiu-meu de ce zic oamenii mari mereu ca n-au timp.
N-am stiut ce sa-i spun.
Simt doar ca poate cateodata ar trebui sa fugim in directia opusa.
Sa cautam oboseala lucrurilor firesti, facute pentru cei care lasa urme mari, prin timpul nostru mic.
